Parcul Openville va include un lac şi un carusel pentru copii
Timișoara, 07/06/2018
Dezvoltatorii ansamblului Openville vor realiza la Timişoara unul dintre cele mai spectaculoase spaţii verzi din România. Originalitatea sa va fi dată atât de maniera inedită de amenajare, peste viitoarea parcare subterană, dar şi de speciile vegetale şi elementele de entertainment pe care le va include.
Parcul Openville este conceput de echipa de peisagişti italieni şi români care a realizat spaţiul verde al ansamblului urbanistic Palas Iaşi, primul proiect mixt al companiei IULIUS. Cu o suprafaţă totală de peste 55.000 mp, spaţiul verde din Openville va fi, la finalul etapelor de dezvoltare. Acesta va fi amenajat peste o dală urbană, deasupra noii parcări subterane care va deservi ansamblul.
Parcul va fi o adevărată oază de relaxare pentru întreaga familie, încurajând petrecerea timpului în aer liber. Acesta va include un lac, piaţete pentru evenimente, specii variate de arbori şi arbuşti şi suprafețe întinse acoperite cu gazon special pe care vizitatorii se pot relaxa. În vecinătate, vor fi amenajate cafenele şi restaurante, cu panoramă spre parc. În plus, copiii se vor bucura de o destinaţie special creată pentru ei: un carusel echipat cu diverse figurine, fabricat pentru Openville de către un producător italian cu experienţă in îndustria parcurilor de distracţie.
Spaţiul verde va constitui o premieră şi prin varietatea vegetală, dar şi prin dispunerea inedită a speciilor floristice. Aproximativ 20.000 de arbuşti şi 1.400 de arbori vor compune un veritabil „plămân verde” pentru întregul areal Openville şi pentru vecinătăţi. Arborii au fost aduşi la Timişoara şi plantaţi în vecinătatea ansamblului, unde se aclimatizează până la plantarea în parc. Pentru transportul arborilor de la pepinierele din nordul Italiei au fost necesare peste 500 de tiruri, în perioada noiembrie 2017 – martie 2018.
Majoritatea arborilor au înălţimi mari şi vor impresiona publicul prin dimensiune, forma coroanelor şi coloritul frunzelor în diferite perioade ale sezonului de vegetaţie. Printre aceştia se numără: fagi pendulari şi piramidali, platani, diverse varietăţi de arţar, stejari, castani, brazi, pini, carpeni de tip spalier sau cu formă piramidală, pruni şi duzi ornamentali, magnolii şi multe alte specii. Cei mai înalţi arbori sunt teii şi cedrii, cu înălţimi de până la 13 metri. Mai mult, unii tei au vârste de până la 50 – 60 de ani.
În Openville, locuitorii Timişoarei vor avea posibilitatea să se relaxeze pe iarbă, precum în faimoasele parcuri din lume, datorită suprafeţelor generoase amenajate cu gazon special, pe care se va putea călca fără a fi deteriorat.
Parcul din ansamblul Openville va fi un spaţiu vibrant, care va promova un stil de viaţă european, răspunzând preferinţelor de distracţie ale tuturor categoriilor de public. Aici se vor organiza evenimente diverse, de la activităţi educative şi recreative pentru copii, manifestări culturale şi competiţii sportive, până la târguri tematice, festivaluri şi expoziţii de artă.