Picturi celebre, reproduse de studenții de la Arte pe ouă gigant, la Iulius Mall

Timișoara, 15/04/2019-30/04/2019

Opere de artă după picturi celebre ale lui Vincent van Gogh, Paul Cézanne, Edvard Munch şi Giorgio de Chirico sunt accesibile publicului, la Iulius Mall Timişoara. Un spectacol de culoare, talent și artă îi întâmpină pe cei veniți la cumpărături.

În apropierea Sărbătorilor Pascale, Iulius Mall a organizat o competiție inedită de pictură pe ouă gigant. Săptămâna trecută, patru echipe formate din studenţi de la secţia Pictură a Facultăţii de Arte și Design a Universităţii de Vest Timişoara și-au lăsat îndemânarea și spiritul creativ să facă spectacol.

Tinerii, sub coordonarea lector univ. Dr. Cristina Daju, au decorat patru ouă gigant, pornind de la tema „picturi celebre”. Astfel, au fost realizate interpretări artistice după tablourile „O noapte înstelată” a lui Vincent van Gogh, „Strigătul” lui Edvard Munch, „Mont Sainte-Victoire” semnat de Paul Cézanne şi „Hector şi Andromaca” de Giorgio de Chirico.

Studenţii au lucrat timp de trei zile pentru a definitiva lucrările, iar creațiile pot fi admirate până pe 30 aprilie, în zona Intersport.

Câștigătoarea concursului de pictură a fost Echipa Vincent van Gogh, desemnată prin vot, pe Facebook-ul Iulius Mall. Cei trei membri ai echipei au fost premiați cu vouchere cadou care pot fi valorificate în Iulius Mall. Toți participanții au primit cadouri.

Galerie Foto