Activităţi educative la Palas Mall, în „Săptămâna Altfel”
Iasi, 03/04/2013-04/04/2013
Timp de două zile, în perioada 3 – 4 aprilie 2013, Palas Mall va găzdui o serie de activităţi educative extraşcolare derulate de instituţiile de învăţământ ieşene în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”.
Miercuri, de la ora 14.00, în zona Intersport se va desfăşura proiectul „MyStory”, organizat de EuroED. Acţiunea promovează educaţia intergeneraţională, schimbul de experienţă fiind evidenţiat prin lucrări artistice expuse în Palas Mall. Copiii au ascultat poveştile spuse de bunici şi le-au transpus în colaje, care pot fi admirate de clienţii îndrăgitei destinaţii de cumpărături şi petrecere a timpului liber. Fiecare prichindel îşi va prezenta creaţia realizată împreună cu bunicii, iar la final elevii Şcolii „Ştefan Bârsănescu” vor oferi celor prezenţi un spectacol de teatru.
Miercuri şi joi, aproximativ 50 de copii de la şcolile ieşene vor participa la Atelierele „Școala Altfel”, program care îşi propune promovarea activităţilor creative, educative, precum şi încurajarea talentului artistic şi a imaginaţiei în rândul celor mici. Întâlnirile ştrengarilor vor începe de la ora 15.00, în Atriumul Palas Mall. Năzdrăvanii vor crea mici opere de artă din materiale reciclabile, vor face roboţei eco, dar şi alte creaţii realizate prin modelaj.
Joi, 4 aprilie, Palas Mall va fi locul de desfăşurare a concursului „Creează eco, dăruieşte din suflet”. Peste 200 de preşcolari din grădiniţele ieşene se vor întrece în măiestria de a realiza produse eco. Cei mici îşi vor demonstra iubirea pentru natură printr-o prezentare de modă cu articole confecţionate de ei şi printr-un târg cu vânzare, unde vor fi expuse obiectele ecologice pe care le-au creat.