Printr-o campanie Iulius Town, timișorenii au ajutat la achiziționarea unui aparat medical pentru spitalul „Louis Țurcanu”

Timișoara, 26/02/2020

Timișorenii au făcut cadou spitalului „Louis Țurcanu” un aparat extrem de important, care va da șansa la o viață normală copiilor cu afecțiuni urologice. Dispozitivul a fost achiziționat și din donațiile pe care clienții le-au făcut cumpărând „monede – dorință”, printr-o campanie organizată cu sprijinul Asociației Române de Chirurgie Pediatrică Minim Invazivă.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a primit cadou un ureteroscop flexibil, necesar în operațiile non-invazive la copii. O mare parte din banii necesari pentru aparatul achiziționat de Asociația Română de Chirurgie Pediatrică Minim Invazivă au fost strânși după ce timișorenii au pus în funcțiune „Fabrica de Dorințe” din Iulius Mall. 

„Fabrica de Dorințe” a funcționat în perioada 4 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020, cu „monede - dorință”, ce puteau fi achiziționate de la Mașina de Dorințe, în schimbul unei donații de cinci lei. Monedele inedite puneau în mișcare „Fabrica de Dorințe”, care le oferea vizitatorilor un spectacol de poveste al ursuleților și luminițelor, dar, mai ales, le-a dat ocazia de a dona bani pentru cumpărarea acestui echipament.

„Ne bucurăm foarte mult că s-a achiziționat acest aparat, grație generozității donatorilor, pentru că ne ajută să facem copiii bine, aici, la Timișoara, fără să mai fim nevoiți să îi trimitem în alte centre medicale pentru operații. Este un mare plus pentru comunitate”, a afirmat dr. David Vlad, medic specialist chirurgie pediatrică la spitalul „Louis Țurcanu”.

Ureterorescopul flexibil este folosit pentru îndepărtarea pietrelor de la rinichi fără incizie, cu maximum de beneficii pentru pacient, fără durere și cu posibilitate de externare în 24 de ore.

 Iulius Town le mulțumește tuturor timișorenilor pentru implicare și pentru că au contribuit la îndeplinirea celei mai de preț dorințe, aceea de a trăi.

Galerie Foto