Peste 500 de cărți și rechizite, dăruite unor copii nevoiași de angajații din clădirile de birouri din ansamblul Palas

Iași, 11/04/2019-25/04/2019

În luna aprilie, angajații din clădirile de birouri din ansamblul Palas au participat la o nouă campanie umanitară, al cărei scop a fost acela de a oferi zâmbete unor copii cu posibilități limitate, prin intermediul lecturii. Inițiativa lor a făcut posibil ca, de sărbători, în mâinile elevilor să ajungă peste 500 de cărți și rechizite.

În perioada 11 – 25 aprilie 2019, United Business Center Palas Iași, în parteneriat cu asociația Let’s Do It, România!, a desfășurat campania „O carte în dar”. Prin intermediul acțiunii caritabile au fost colectate manuale, cărți de povești, romane pentru copii și multe articole pentru școală, cu rolul de a facilita accesul prichindeilor defavorizați la noi orizonturi ale cunoașterii. La finalul lunii aprilie, cărțile și rechizitele au ajuns la școala din Scobâlțeni și la beneficiarii Centrului Rezidențial „Sf. Nectarie” din Iași.

Școala Primară Scobâlțeni este în renovare, iar copiii sunt nevoiți să facă naveta zilnic la altă unitate de învățământ. Astfel, donațiile angajaților din clădirile de birouri de la Palas îi sprijină pe elevi cu rechizite și materiale didactice, care îi motivează să învețe și să descopere universul fascinant al lecturii. De asemenea, de serviciile oferite de Centrul Rezidențial „Sf. Nectarie” beneficiază 60 de copii cu deficiență mintală și deficiențe asociate, iar cărțile și rechizitele donate vor ajuta în activitatea de recuperare sau abilitare.

Galerie Foto