Campania inițiată la Iași, „Donăm azi, zâmbim mâine”, s-a extins și pentru spitale din Suceava și Timișoara. ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI! IMPLICĂ-TE ȘI AJUTĂ EROII ÎN ALB!
Iași, Suceava, Timișoara, 01/04/2020-01/05/2020
Campania „Donăm azi, zâmbim mâine” s-a extins și pentru unități medicale din Suceava și Timișoara, ajungând la 13 spitale către care oricine poate dona, printr-o simplă plată cu cardul, oricând și de oriunde. La nivel național, donația directă a companiei IULIUS pentru sistemul medical a ajuns la peste 150.000 de euro.
Acum putem ajuta și mai mult, pentru că extindem campania „Donăm azi, zâmbim mâine” cu unități medicale din Suceava și Timișoara. Compania IULIUS a făcut donații directe către acestea în valoare de 150.000 de lei și lansează un apel și către comunitățile de acolo pentru a se implica și a sprijini personalul medical, prin intermediul aceleiași platforme, care oferă „firul scurt” pentru ca sumele oferite să ajungă direct în conturile spitalelor.
În continuare, oricine poate ajuta spitalele din Iași, Suceava și Timișoara, printr-o simplă plată online pe www.iuliusincomunitate.ro, oricând și de oriunde. În cazul persoanelor fizice, plata se realizează cu cardul, fără comisioane, în timp ce companiile vor semna contracte de sponsorizare, pentru care primesc consiliere de la angajații companiei IULIUS, astfel încât procedura să se desfășoare cât mai rapid posibil. Mai mult, fiecare companie sau persoană fizică poate alege cărei unități medicale dintre cele 13 listate direcționează sumele, iar cei care doresc le pot transmite gândurile lor bune.
Până acum, suma totală oferită de IULIUS în sprijinul sistemului medical se ridică la peste 150.000 de euro (734.450 de lei). Cu excepția a 100.000 de lei, donați prin intermediul campaniei „Un Singur Cluj”, la Cluj-Napoca, restul sumei a fost virată direct în contul unor spitale din Iași, Timișoara și Suceava. Toate acestea pentru ca personalul medical, care este la datorie 24 de ore din 24, să fie protejat, pentru ca, la rândul său, să ne poată salva.
Platforma disponibilă pe www.iuliusincomunitate.ro a fost creată gratuit de compania ieșeană code 932, care a depus toate eforturile pentru a fi accesibilă într-un timp foarte scurt, iar pentru tranzacții nu se aplică comisioane, acestea fiind suportate de platforma plăționline.ro. Le mulțumim partenerilor pentru implicare și tuturor celor care contribuie la protejarea personalului medical.
Suntem mai puternici dacă ne susținem și acționăm responsabil, în spiritul binelui general, al întregii comunități. Fii alături de eroii care luptă împotriva epidemiei! Donează astăzi, ca să zâmbim mâine, împreună!
Spitale pe care le putem ajuta prin donații directe:
SUCEAVA
Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”
TIMIȘOARA
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”
Spitalul Clinic Municipal de Urgență
IAȘI
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” - Neurochirurgie
Spitalul Clinic de Recuperare
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”
Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie „Elena Doamna”
Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie „Cuza Vodă”
Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon"
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”