Tânărul Marius Bucur a finalizat turul României pe graniţă cu bicicleta, susţinut de Iulius Group
Suceava, 16/06/2015
Tânărul Marius Bucur a reuşit să facă Turul României pe Graniţă cu Bicicleta, fiind susţinut în demersul său de grupul de companii Iulius, sponsor oficial. Săptămâna trecută, chiar în ziua în care a împlinit 26 de ani, biciclistul a ajuns din nou în punctul din care a pornit aventura sa, la Oradea, după 30 de zile de pedalat.
Iniţiativa clujeanului Marius Bucur, aceea de a străbate ţara pedalând cât mai aproape de linia imaginară a graniţelor, a beneficiat de sprijinul grupului de companii Iulius, un susţinător activ al proiectelor care pun în valoare oamenii şi locurile frumoase ale ţării. Tânărul a fost însoţit în tur de tatăl său, amândoi parcurgând, în total, peste 3.000 de kilometri. Pentru că vremea a fost favorabilă, cei doi au pedalat, în medie, 100 de kilometri pe zi. „Acest tur a fost cea mai lungă călătorie de până acum, dar şi cea mai solicitantă, din toate punctele de vedere. Mulţumesc Iulius Mall pentru că m-a ajutat să realizez această călătorie, în care am descoperit că România este o bucăţică de pământ minunat, de care prea puţini dintre noi ne-am convins cu adevărat. Totul a fost diferit faţă de ce am văzut şi am făcut până acum. Tocmai de aceea am ales acest traseu al turului, pe care nu l-a mai făcut nimeni până acum, şi mă bucur că am primit sprijinul Iulius Mall în materializarea proiectului. Mi s-a întâmplat de multe ori să mă opresc din pedalat, să mă uit în jurul meu şi să nu-mi vină a crede ochilor că sunt chiar în ţara mea, în România”, a spus Marius Bucur, iniţiatorul proiectului Turul României pe Graniţe cu Bicicleta.
În călătoria lor, cei doi biciclişti au parcurs toate formele de relief, trecând peste munţi, podişuri, dealuri, câmpii, deltă şi malul mării. Cea mai mare altitudine atinsă a fost de 1.416 m, în Pasul Prislop din Munţii Rodnei, acolo unde încă au mai găsit zăpadă. Au mers pe pământ, nisip, pietriş, piatră cubică, ciment şi asfalt. Dincolo de toate, au întâlnit oameni frumoşi, care le-au oferit apă, mâncare şi fructe şi i-au invitat să se odihnească în casele lor. De altfel, 70% din nopţi le-au dormit în cort, iar 30% în unităţi de cazare, la prieteni ori cunoştinţe.
Tânărul Marius Bucur, pentru care sportul este un stil de viaţă, are în plan şi alte proiecte solicitante. „Anul acesta vreau să parcurg câteva tururi de anduranţă, cum ar fi Transalpina, Transfăgărăşanul şi Transbucegii. Planurile măreţe sunt pentru anul viitor, când vreau să merg într-un tur al Europei, care să cuprindă cele mai mari capitale, metropole şi oraşe şi a cărui durată va fi de 3 - 4 luni. Estimez că vor fi pedalaţi 6.000 de kilometri”, a declarat Marius Bucur.