Iulius Mall Suceava a lansat campania de conștientizare „Acasă mă așteaptă familia”, cu scopul de a reduce accidentele rutiere în rândul copiilor
Suceava, 26/02/2020
Iulius Mall Suceava a demarat o campanie prin intermediul căreia vor fi distribuite 10.000 de vestuțe reflectorizante elevilor din instituțiile de învățământ din județ. Scopul demersului este de a le oferi copiilor vizibilitate în trafic, unul dintre motivele pentru care se înregistrează accidente rutiere.
Pornind de la statisticile județene privind producerea accidentelor rutiere și zonele de risc, care indică un procent major în rândul copiilor ce se deplasează între casă și școală sau în recreații, Iulius Mall Suceava și Asociația „Rădăcini și Aripi” Suceava, împreună cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava și cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, au demarat campania de conștientizare „Ai grijă! Acasă mă așteaptă familia”. Inițiativa face parte din proiectul „Fii isteț, fă-te văzut!”, lansat de Asociația „Rădăcini și Aripi” Suceava la începutul acestui an.
În 2019, 1.423 de persoane au fost implicate în accidente rutiere, mortale, grave sau ușoare. Peste un sfert din accidentele grave au implicat pietoni, iar mai mult de jumătate dintre acestea s-au înregistrat în mediul rural. Campania de informare „Ai grijă! Acasă mă așteaptă familia” are ca obiectiv sublinierea faptului că este necesar ca vizibilitatea pietonilor în trafic să fie o regulă elementară de conduită, încă de la cele mai mici vârste. Ca parte a acestui demers, în decursul anului 2020, Iulius Mall Suceava va distribui până la 10.000 de vestuțe reflectorizante elevilor din ciclul primar și gimnazial din localitățile cu istoric în producerea accidentelor rutiere ale căror victime au fost copii. „Această inițiativă reprezintă încă o modalitate de a ne implica în viața comunității. Iulius Mall Suceava este o destinație dedicată familiei, un promotor al activităților cu și despre copii și un susținător activ al acțiunilor educative. Este firesc să manifestăm grijă față de copii și să contribuim la siguranța lor și sperăm că vom sensibiliza șoferii cu mesajul campaniei și că vor fi mai vigilenți. Facem copiii «văzuți» prin intermediul nenumăratelor evenimente pe care Iulius Mall le găzduiește și care le pun în valoare talentul și le stimulează creativitatea, iar acum vrem să facem acest lucru în adevăratul sens al cuvântului, prin intermediul campaniei”, a declarat Eduard Marcu, Shopping Center Manager Iulius Mall Suceava.
Primele 1.000 de vestuțe din campania „Ai grijă! Acasă mă așteaptă familia” sunt distribuite în această perioadă, în unități școlare din Vicovul de Sus și localitățile din proximitate. Inițiativa își propune să crească gradul de conștientizare a riscurilor privind accidentele rutiere și responsabilizare a conducătorilor auto, mai ales în zonele din proximitatea instituțiilor de învățământ. Totodată, reprezintă o modalitate de prevenție în rândul copiilor și părinților, care acordă o mai mare atenție vizibilității lor în trafic.
Despre Iulius Mall Suceava
Iulius Mall Suceava face parte din rețeaua națională de centre comerciale dezvoltate sub brandul Iulius Mall, alături de cele din Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Din portofoliul companiei IULIUS fac parte și ansamblul mixt Palas Iași, primul de acest tip din România, și cel de-al doilea proiect multifuncțional, Iulius Town Timișoara.
Iulius Mall Suceava are o suprafață de 51.500 mp și oferă un mix complet de retail și entertainment: peste 170 de magazine, branduri internaționale şi naționale, cel mai mare cinematograf multiplex Cinema City din nordul țării, cu 8 săli, food court, hypermarket Auchan, patinoar sezonier, numeroase opțiuni de relaxare și distracție, parcare cu o capacitate de peste 1.300 de locuri, multiple servicii și birouri ale instituțiilor publice. Destinația de shopping și recreere atrage anual aproximativ 10 milioane de vizitatori, inclusiv din județele învecinate și din Ucraina.