De astăzi, „Sala Tronului” s-a deschis la Iulius Mall Suceava
Iasi, 05/05/2014
Pasionaţii de istorie şi toţi cei care doresc să descopere din poveştile trecutului sunt invitaţi, din 5 mai 2014, să viziteze „Sala Tronului” la Iulius Mall Suceava. Expusă la parter, inedita lucrare oferă frânturi din trecut tuturor celor dornici să le descopere frumuseţea.
„Sala Tronului” reprezintă o reconstituire muzeografică a Sălii Sfatului Domnesc, care a funcţionat în incinta Curţii Domneşti Medievale, în perioada în care Suceava a fost capitala Moldovei. Vizitatorii au prilejul de a face o incursiune în timp, pentru a admira o expoziţie de personaje şi obiecte impregnate cu semnificaţii istorice.
„Sala Tronului” a fost inaugurată în anul 1980, la Muzeul de Istorie din Suceava, după o vastă cercetare şi documentare. De atunci, aceasta a câştigat titlul de cea mai vizitată expoziţie prezentată de Muzeul Bucovinei. Publicul este atras prin veridicitatea celor 15 personalităţi medievale importante în istoria Moldovei: voievodul Ştefan cel Mare, fiul domnului şi moştenitorul tronului, Bogdan al III-lea, mama sa, doamna Maria Voichiţa, Mitropolitul Moldovei, Teoctist I şi boieri, deţinători ai unor funcţii importante în stat, precum marele logofăt Ioan Tăutul sau Luca Arbore, portarul Cetăţii Sucevei.
Veşmintele şi accesoriile personajelor au fost realizate cu foarte multă atenţie, reproducând întocmai atmosfera secolului XV, aşa cum reiese din reprezentări de epocă regăsite în fresce ale bisericilor din Moldova sau manuscrise cu miniaturi medievale. Alături de statuile din ceară, publicul poate afla ce obiecte se foloseau în acea vreme şi ce monezi.
Momentul reprezentat este cel în care domnul Moldovei îi răsplăteşte pe cei mai viteji oşteni, oferindu-le o moşie şi scutire de la plata dărilor, în schimbul datoriei de a îşi apăra ţara în permanenţă, aşa cum se consemnează şi în cronicile vremii. În „Sala Tronului” se investeau în funcţii boierii moldoveni, aveau loc judecăţile domneşti, se primeau soliile străine, se semnau tratate internaţionale ale Moldovei şi se ţineau sfaturile de taină.
Preţul unui bilet este de 1 leu pentru copii şi 4 lei pentru adulţi. Programul de vizitare este de la 10.00 la 22.00, cu excepţia zilei de luni, când este închis. „Sala Tronului” a fost mutată la Iulius Mall Suceava pe timpul desfăşurării lucrărilor de reabilitare şi reamenajare a Muzeului de Istorie.