32 de elevi de clasa a IV-a s-au bucurat de o altfel de vizită în ansamblul Palas

Iasi, 30/03/2018

Pentru câteva ore, 32 de elevi de la Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” din Iași au putut descoperi cum este să lucrezi în ansamblul Palas și au aflat noi informații despre locul pe care îl vizitează des. Cum este să fii angajatul unei companii din domeniul IT, de unde se monitorizează video întreg ansamblul din centrul orașului, ce reprezintă vestigiile expuse în parcul Palas au fost câteva dintre întrebările pentru care experiența inedită le-a oferit răspunsul.

Ca parte a programului „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, joi, 29 martie 2018, 32 de elevi de clasa a IV-a de la Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” din Iași au ales să descopere cât de captivant este să lucrezi în ansamblul Palas. Dincolo de magazinele, spațiile de distracție și atracțiile din parcul Palas, pe care le cunosc și le îndrăgesc, pentru câteva ore, elevii au aflat cum este să fii angajatul unei companii din cadrul clădirilor de birouri United Business Center (UBC). Și asta pentru că au făcut un tur în sediul Centric IT Solutions România, grupul olandez care dezvoltă produse software. Elevii au aflat ce înseamnă să lucrezi în domeniul IT, cum se dezvoltă tehnologiile, dar și cum se menține securitatea datelor. Impresionați au fost și de priveliștea oferită de sediul aflat la etajele superioare ale clădirii UBC 4 și de spațiile de recreere amenajate special pentru angajați. Copiii au fost curioși și au adresat întrebări istețe, iar la final, mulți dintre ei s-au arătat dornici să îmbrățișeze o carieră în acest domeniu.

Vizitatorii au descoperit lucruri noi și despre Palas și au participat cu entuziasm la activitățile propuse, mai ales că au avut ocazia de a merge și în alte zone ale ansamblului mai puțin accesibile publicului larg.  Au primit informații despre istoria zonei în care s-a dezvoltat ansamblul şi descoperirile arheologice și au fost captivați de centrul de monitorizare video al Palas, locul din care se asigură securitatea arealului 24 de ore din 24.

Galerie Foto